Am hotărât să fie Beijing primul meu post pe blog.

M-am reîntors în capitala Chinei după 7 ani. Atunci se lucra de zor pentru Jocurile Olimpice din 2008. Între timp, orașul s-a schimbat foarte mult devenind de nerecunoscut.
Pe scurt, dupa un zbor de 8 ore am aterizat pe aeroportul oficial. Da, au un întreg aeroport pentru zboruri oficiale, nu doar un terminal. 🙂
Beijing este un oraș imens, în care trăiesc 17 milioane de oameni, cam cât mai sunt acum în România.
Totul este colosal. Spre exemplu, Bulevardul Wangfujing care traverseaza orasul, are nu mai putin de 72 de Km.
Sunt multe clădiri înalte iar pe  străzile foarte aglomerate, se vorbesc multe limbi și dialecte.
Din păcate, doar foarte puțini chinezi vorbesc engleza. Îi întrebi ceva, îți zâmbesc larg și te lasă în ceață.

Mâncarea lor nu are nimic în comun cu mâncarea noastră. Miroase ciudat și aproape totul e prăjit. Se mănânca orice acolo: șerpi, larve, scorpioni și altele care nu știu ce erau și nici nu vreau să știu. 🙂
Am reușit să mănânc numai cu bețisoare, nu am apelat deloc la furculiță și sunt mândră de asta. 🙂
Pe străzi te simțeai în siguranță. Erau politiști peste tot, din 10 în 10 metri cred. Într-o intersecție erau cel puțin 16 camere de supraveghere. Te simțeai urmărit la tot pasul. Legile sunt foarte aspre, pedeapsa capitală fiind dată pentru fapte considerate nu foarte grave la noi. Dar fără legi dure, nu cred ca ar avea cum să stăpânească un număr așa mare de oameni.
Ziua fiind ocupați cu vizitele oficiale, doar noaptea apucam să ne plimbăm. Cu toate acestea, a fost o experiență de neuitat, în care am revăzut un loc deosebit și asta doar datorită  job-ului minunat pe care îl am.
În următoarele posturi, o să vă aștepte imagini noi din frumoasele locuri în care am poposit în vacanță (sau doar intr-o fuga, cu o vizită oficială). 🙂

Save